A fost torturat şi ucis în cel mai crud mod. Inima mea a fost zdrobită. Am plâns, dar nu am putut interveni. Cât de departe au căzut copiii mei din momentul în care am creat pe Adam şi Eva după chipul meu!
Fiul meu iubit Isus, în mijlocul celor mai mari suferinţe pe cruce, a arătat o iubire profundă şi necondiţionată. El i-a iertat, cerându-mi să-i iert pe oamenii care-l răstigneau. Asta a fost cea mai mare dragoste. La acel moment Satan putea doar să ia corpul său şi să lase spiritul lui Isus să vină la mine. Cu o astfel de condiţie puteam reînvia pe fiul meu. A învins peste Satan şi putea începe o nouă providenţă pentru a salva întreaga omenire.

Învierea lui nu era fizică, ci una spirituală. Şi-a căutat apostolii din nou şi i-a adus la Ierusalim. Pe parcursul celor 40 de zile înainte de a urca în cer, a apărut la cei mai apropiaţi prieteni, încercând să reînvie în ei credinţa lor pierdută, din cauza morţii sale. În cele din urmă a venit în lumea spiritelor, deschizând poarta spre Paradis.
Ucenicii s-au simţit ca orfani. Erau înspăimântaţi şi nesiguri. Au avut un Tată, dar nu o mamă. Aveau nevoie să se renască în credinţa lor. Au aşteptat în rugăciune, împreună cu alte femei, Maria, mama lui Isus şi fraţii săi. În cele din urmă, Duhul Sfânt a venit sub forma unor limbi de foc pe fiecare dintre ei. Centraţi pe Mine, pe Isus ca Tată şi Duhul Sfânt ca Mamă, ucenicii puteau găsi părinţii lor spirituali şi să răspândească vestea bună peste tot în lume pregătind omenirea pentru a primi cum se cuvine pe Domnul când se întoarce.