Tată Ceresc, este atât de minunat să simt prezența ta. Dragostea ta îmi aduce pace și liniște. Eu doar mă bucur de ea. Nu este oare această experiență esența Împărăției Tale? Împărăția promisă de Isus acum 2000 de ani? Care este diferența dintre această Împărăție și Cheon Il Guk? Oare dragostea Ta nu rămâne mereu la fel? Îți amintești când, la Torino, după ce am ascultat Principiul Divin, am fost atât de entuziasmat de această ideologie nouă?
În același timp, eram frustrat văzând cum, viitorii mei frați și surori din Mișcarea de Unificare, aplicau această măreață ideologie în viața de zi cu zi. Erau atât de tineri. Cum am putut fi de acord să fac parte din această mișcare?

Acum, pentru prima oară, simt că trebuie să mă căiesc pentru atitudinea mea la acel moment. Îmi pare rău. Nu te-am cunoscut și nu am trăit dragostea ta încă. Nici măcar nu eram sigur de existența ta. Nu am știut ce să fac. Prin urmare, am vrut să caut altceva. Acesta a fost undeva în octombrie, 1974. Am spus membrilor acestui grup mic, că va fi dificil pentru mine să mai vin la centru. În seara aceea le-am spus la revedere, fiind ferm convins că nu mă voi întoarce acolo. În următoarele câteva zile m-am frământat cu gândul dacă a fost sau nu decizia corectă. Am avut îndoieli foarte mari. În cele din urmă, într-o dimineață, după ce m-am întors acasă de la serviciu, m-am întins în pat. Am văzut simbolul mișcării de unificare și în impulsul momentului am cerut: "Dacă exiști într-adevăr, Doamne, arată-te!" Îți amintești? Nu voi putea uita ce s-a întâmplat după.
Ai venit la mine ca un nor de iubire. M-am simțit învăluit nu numai spiritual, ci fizic în acel nor. Am devenit aproape un singur corp, cel puțin aceasta a fost percepția mea. N-am știut cum să reacționez. Am fost atât de fericit că am început să-ți spun glume. Nu știu cât timp am stat împreună în acest fel. Îmi amintesc foarte clar când ai început să mă părăsești din nou. Energia dragostei tale mă părăsea și am încercat să te opresc spunând "Te rog nu pleca", dar ai plecat oricum. În următoarele câteva zile am fost într-o stare spirituală în care mă simțeam de parcă zburam, în loc să merg.
De ce îți spun lucruri pe care le cunoști deja mai bine decât mine? Poate îmi place să-mi amintesc prima noastră întâlnire, pentru că acest eveniment a schimbat calea vieții mele. Din acel moment îmi tot ziceam: Nu am nevoie să cred în Dumnezeu pentru că deja știu că Dumnezeu există, exact așa cum știu că rudele și prietenii mei există. Am oare nevoie de credință pentru a crede în existența fraților mei? Existența lor este un fapt pentru mine, o realitate. Întâlnirea cu tine este de asemenea o realitate. Nu-i așa, Tată Ceresc?