Când am întâlnit Principiul Divin și am înțeles că scopul vieții mele era să devin chipul lui Dumnezeu prin realizarea celor Trei Binecuvântări: "Fiți roditori, înmulțiți-vă și stăpâniți", eram plin de entuziasm și mă așteptam să îl împlinesc în câțiva ani.
Cu toate acestea, încetul cu încetul, trecând prin situații diferite și momente dificile, am pierdut cumva viziunea mai largă și calea spre acest ideal a devenit un scop în sine. Am uitat că m-am alăturat FFWPU pentru a deveni unul cu Dumnezeu. Templul lui Dumnezeu. Imaginea lui Dumnezeu.
Într-o astfel de situație, uneori mă întrebam care-i sensul să lucrez pentru această organizație. Am început să mă îndoiesc de multe lucruri. În același timp, am vrut să demonstrez lui Dumnezeu că atunci când fac o promisiune, voi încerca să o îndeplinesc până la capăt. Pentru că eram preocupat în special de pace, m-am gândit să dedic ultimii ani ai vieții mele pentru a aduce pacea.
Unde să încep? Acest lucru a fost important pentru mine. L-am rugat pe Dumnezeu să mi spună ce să fac. Am fost cu adevărat disperat așteptând răspunsul Lui. El mi-a spus că prima mea misiune este să devin o persoană după chipul Său. Să devin templul Lui. Să devin una cu El. Să fii ca Isus. Să devin ca Părinții Adevărați. Să încep să iert și să iubesc pe dușmanii mei cum îi iubește Dumnezeu. Că El nu se uită la religia sau partidul politic de care aparțin oamenii, ci în inima lor. Noi toți suntem copiii Lui și El ne iubește pe fiecare dintre noi într-un mod special.
Și în cele din urmă Dumnezeu mi-a cerut să spun că nu există oameni speciali. Toată lumea este specială pentru că fiecare dintre noi este un copil iubit. Acum este timpul ca Dumnezeu să comunice direct și personal cu fiecare dintre noi fără un mediator. Nu ratați această ocazie și veți avea experiența cea mai incredibilă și de neuitat, cum am avut și o mai am.